Am astazi o surpriza pentru voi. Un nou ”guest post” facut de sotul meu. Da, l-am pus la treaba sau mai bine zis l-am molipsit si pe el cu gatitul si acum incepe sa isi aduca aminte de savori din tinerete un pic uitate dar reinviate :) Nu am un sot mofturos la mancare, ii place tot ce gatesc mai exotic sau nu. Insa… mereu se intoarce la dragostea din tinerete. Mancarea romaneasca facuta ca pe vremuri. Asa ca astazi o sa va scriu reteta de iahnie de fasole cu ciolan afumat.
De fapt o sa il las pe el sa povesteasca ce si cum si sper sa va placa stilul acesta mai povestit, opus celui mai organizat, schematic, cu care v-am obisnuit eu pana acum. Sa ii dam cuvantul, deci :)
”Nu stiu de ce, dar la noi la romani mancarea de fasole nu prea are renumele pe care l-ar merita. Si totusi cei care au mai apucat sa faca armata isi amintesc ca acolo cea mai buna mancare posibila este iahnia de fasole cu ciolan.
De Ziua Nationala a Romaniei, de 1 Decembrie, a devenit o traditie ca armata sa ofere participantilor la manifestari cate o portie de fasole cu ciolan afumat. Si cei care o prind isi amintesc apoi pana in anul urmator de aceasta minune gastronomica.
Prin cronici se spune ca pe vremuri fasolea cu ciolan era mancare boiereasca, in sensul ca nu oricine si-o putea permite. Mergand mai departe inapoi in timp, dar si din punct de vedere geografic si ajungand prin America primei jumatati a secolului al XIX-lea (mai exact in Statele Unite), vom afla ca fasolea a contribuit decisiv la cucerirea vestului salbatic.
Asta pentru ca era un aliment care se putea mai usor transporta si pana la procurarea de carne din vanat, era cea care asigura existenta fizica a pionierilor colonisti. Iata si cantitatile pentru o mancare de 5-6 portii.
Reteta de iahnie de fasole cu ciolan afumat
- Ingrediente pentru reteta de iahnie de fasole cu ciolan afumat
400 g fasole boabe
o ceapa mai mare sau doua mai mici
un morcov mai mare
o lingura de bulion sau de sos de rosii
300 grame de ciolan afumat
50 grame slanina afumata
o lingurita sos picant de ardei
sare, piper dupa gust
o lingurita de bicarbonat de sodiu alimentar
- Mod de preparare pentru reteta de iahnie de fasole cu ciolan afumat
Incepem pregatirea retetei de iahnie de fasole cu ciolan cu o zi inainte adica de cand punem fasolea la inmuiat. Fasolea se spala si se pune la inmuiat in apa la temperatura camerei cu 24 de ore inainte de a fi gatita. Asta am aflat-o din experienta, dar si din sfaturile unui maistru militar bucatar. Nu va amagiti cu cele 8 ore despre care va povestesc unii, altii, adica din seara asta pana maine dimineata, ca nu tine figura.
Organizati-va din timp ca sa fie 24 de ore. In ziua in care trebuie gatita, fasolea se pune la fiert fara sare. Fara sare de bucatarie, caci o sare se pune totusi, aceasta fiind bicarbonatul de sodiu. Adaugati un varf de cutit de bicarbonat de sodiu in fiecare apa de fierbere si o sa scapati de principala acuza adusa fasolei, aceea ca baloneaza. Veti produce totusi gaze in cantitati comparabile cu alte mancaruri, pentru ca este un proces biologic normal.
Dar, sa revenim la fierbere. Fasolea se fierbe in mai multe ape. Eu va recomand trei in total. Primele doua ape se arunca. Deci dati un clocot in prima apa (circa o jumatate de ora), pe care o scurgeti si adaugati a doua apa, neaparat clocotita, peste boabele de fasole. Nu adaugati apa rece, ca o sa plangeti asteptand fasolea sa fiarba. Adaugati iar un varf de cutit de bicarbonat. In a doua apa fasolea se fierbe cel mai mult. Poate fi si o ora, o ora si jumatate chiar, depinzand de soi. Sfaturi mai detaliate gasiti in articolul de AICI.
Cand fasolea este aproape fiarta, dar inainte ca sa se sparga inca, se poate trece la a treia fierbere in a treia apa. Desigur adaugati tot apa clocotita dupa ce ati scurs a doua apa si putin bicarbonat. Aceasta a treia apa va fi cea care va ramane in mancarea finala, asa ca nu adaugati prea multa, doar cat sa depaseasca cu unul-doua degete nivelul boabelor de fasole.
Separat fierbeti ceapa si morcovul in putina apa cu sare, circa douazeci de minute. Taiati deci ceapa in patru sau mai multe bucati si morcovul in rondele. Nu e nevoie sa le tocati marunt. Dupa ce au fiert le pasati intr-un blender sau chopper, cu o lingura de bulion, o lingura sau doua de boabe de fasole fierte din oala si o lingurita de sos de ardei. Daca nu aveti sos de ardei renuntati la el si puneti ce mirodenii mai vreti voi.
Si tot separat taiati ciolanul afumat si slanina in bucatele mici si le prajiti usor intr-o tigaie, fara sa adaugati ulei. Slanina si ciolanul vor lasa putina grasime. Aveti grija sa nu le ardeti si sa le prajiti doar cateva minute, numai cat sa aiba un gust mai bun. Adaugati apoi in fasolea care fierbe cu a treia apa ciolanul cu slanina si legumele pasate. Mai puneti piper pisat si o crenguta mica de cimbru, daca aveti. Fierbeti totul la foc mic pana cand sosul se ingroasa.Nu va temeti ca fasolea se poate despica, important este sa fie bine fiarta si moale. Gustati si mai puneti sare daca trebuie. Sau alte mirodenii.
Nu va grabiti cand preparati acest fel de mancare. Calculati chiar trei-patru ore de pregatire, pentru ca iahnie inseamna “mancare scazuta”. Fierbeti la foc mic, mai ales in partea finala a pregatirii. Mai mestecati din cand in cand si aveti grija ca se poate prinde de oala, dupa ce sosul se ingroasa.
Savurati ceea ce ati pregatit cu migala!”
Traian
Alternative:
Pate din fasole boabe uscata (click aici pentru reteta)
Mancare de fasole verde cu rosii si morcovi (click aici pentru reteta)
Mancare de fasole boabe verzi (click aici pentru reteta)
Iuliana says
Mie in armata nu mi-au dat fasole cu ciolan :(
Foarte buna reteta, daca apuc sa ajung in piata dupa ciolan afumat, cred ca in week-end o pun si eu in aplicare.
Claudia V says
Eu nu am facut armata :p asa ca abia acum am aflat cum e fasolea cu ciolan… adevarata :))