Desi aceasta nu este singura reteta de salam de biscuiti de pe blog, astazi o sa va arat o alta varianta. Anul trecut am facut salam de biscuiti de post folosind unt de cocos in loc de unt normal, din lapte de vaca. De data aceasta, la insistentele sotului meu, am cautat o reteta de salam de biscuiti cu rahat asa cum isi amintea el ca manca in copilarie. O reteta simpla, care sa aiba bucati intregi de rahat si nuca si… culmea, fara unt :) deci tot de post, sau vegana, dar parca chiar mai buna decat prima varianta.
Dupa multe cautari, prin diferitele carti de bucate pe care le am, dar si prin caietul vechi de bucate al bunicii mele, am gasit aceasta reteta de salam de biscuiti cu rahat care a fost pe gustul sotului meu. Cand i-am citit reteta l-am vazut ca se lumineaza la fata si imi zice ”Asta e! Pe asta sa o faci!”. Si am facut-o, bineinteles. Mai ales ca am avut de reciclat niste biscuiti scolari primiti de fiul meu de la gradinita si ramasi neutilizati inca.
Reteta e din , carte de bucate care contine retete vechi, uneori uitate, dar inca actuale prin simplitatea lor precum si multe sfaturi pratice si utile in bucatarie. O rasfoiesc de multe ori atunci cand am nevoie sa ma inspir dintr-o reteta clasica, cum ar fi si aceasta de salam de biscuiti cu rahat si stafide, pe care v-o recomand astazi.
Reteta de salam de biscuiti cu rahat si stafide
- Ingrediente pentru reteta de salam de biscuiti cu rahat si stafide
500 de grame de biscuiti obisnuiti (eu am folosit biscuiti scolari)
400 de grame de rahat
300 de grame de nuci
doua linguri cu varf de gem de prune
100 de grame de stafide
200 de grame de rom pentru macerarea stafidelor (*daca mananca si copiii inlocuiti cu apa)
150 ml de apa
150 de grame de zahar
25 de grame de cacao
o lingurita de esenta de rom
- Mod de preparare pentru reteta de salam de biscuiti cu rahat si stafide
- Cu o ora inainte de a ne apuca de treaba, punem stafidele la inmuiat in rom, sau doar in apa daca avem copii si stim ca vor manca si ei din acest salam de biscuiti cu rahat.
- Zdrobim biscuitii pe o planseta cu ajutorul unui sucitor, astfel incat sa raman bucati de marimea unui bob de porumb.
- Intreaga cantitate de nuci o dam in doua. O jumatate o macinam si cealalta jumatate o taiem grosier si o prajim in cuptor, 10 minute la 200 de grade. Atentie! Fara sa le rumenim!
- Rahatul il taiem bucati cat mai mici si il amestecam cu nucile taiate si prajite in prealabil, ca sa nu se lipeasca bucatele de rahat unele de altele.
- Punem zaharul si apa intr-un vas de aproximativ trei litri si il lasam pe foc, amestecand din cand in cand, pana cand se dizolva zaharul si se formeaza un sirop.
- Luam vasul de pe foc, adaugam stafidele, si romul daca am folosit, gemul de prune sau orice alt fel de gem, amestecam bine si apoi adaugam biscuitii combinati in prealabil cu compozitia de rahat si nuca.
- Adaugam cacao cernuta si amestecam cu lingura, prin rasturnare, sau chiar cu ajutorul mainilor curate, cu degetele rasfirate, in asa fel incat sa nu presam ingredientele ca sa nu se lipeasca intre ele.
- Impartim compozitia in trei dupa care intindem pe masa de lucru o bucata de folie alimentara de cca 30 cm lungime si asezam pe aceasta, cu ajutorul unei linguri o treime din compozitie.
- Acoperim compozitia cu o jumatate de folie dupa care o modelam ca sa formam un cilindru avand grija sa nu ramana goluri dar nici sa nu presam prea tare. Capetele le vom strange ca sa putem sigila salamul in invelisul de folie alimentara.
- La fel procedam si cu celelalte doua treimi de compozitie obtinand astfel trei ”batoane” de salam de biscuiti cu rahat.
- Dam la rece pentru cateva ore, fie in frigider, fie intr-o incapere racoroasa.
- Cand dorim sa il servim il desfacem din folia care il protejeaza si il taiem feliute de cca 1 cm.
- Tips&Trics
Se poate pastra mai mult timp, in folia in care l-am invelit, fie in frigider, fie in congelator.
Pofta buna sa sa aveti!
Alternative:
Salam de biscuiti de post (click aici pentru reteta)
Prajitura de post cu nuca si gem (click aici pentru reteta)
Cornulete fragede, de post, cu nuca si gem (click aici pentru reteta)
Iuliana says
Salamul de biscuiti cred ca va ramane pentru totdeauna una din prajiturile mele preferate. Cand eram mica, asa il facea si mama, cu rahat! :)
Claudia V says
Da, acum sunt varianta mai moderne dar stii tu… ce e vechi e mai bun :p