Pastă de jumări (rețetă tradițională din Ardeal)
Deși moldoveancă prin naștere, arborele meu genealogic are ramificații și prin Ardeal. Mai exact, bunicii mei din partea mamei, moldoveni la origini, au fost nevoiți în timpul războiului, să se mute dincolo de Carpați, într-o mică localitate din depresiunea Brașovului.
O parte din vacanța de vară mi-o petreceam la ei, în Lunca Câlnicului, un sătuc de lângă Prejmer, localitate situată la câtiva kilometri de Brașov.
Așa am făcut eu cunoștință cu unele preparate specifice Ardealului printre care și această pastă de jumări. Preparatele astea din carne de porc erau preferatele bunicului. Incredibil pentru vremurile noastre dar el, la micul dejun mânca … slaninuță sau pastă de jumări sau alte preparate de acest gen. Cu toate astea a trăit peste 70 de ani.
Zilele trecute mi-am adus aminte de pasta cu jumări pe care o mâncam la ei și am încercat să o fac și eu în casă. De la zero, adică începând de la a face jumările în casă așa cum v-am povestit deja pe blog – AICI -.
Abonează-te și tu la canalul de Youtube!
– click AICI –
Există mai multe variante/rețete de pastă de jumări, unele mai simple, adică cu puține ingrediente, altele cu mai multe. Eu am ales astăzi să vă spun rețeta de bază, ca să zic așa, cea de la care se poate pleca și, prin adăugarea de alte ingrediente, poate fi îmbunătățită.
Ca idee, pasta de jumări nu este altceva decât un fel de pate făcut prin transformarea jumărilor în pastă și adăugarea de muștar, ceapă, usturoi. După preferințe și obiceiuri.
- 300 grame de jumări
- 2 linguri cu muștar iute
- o ceapă roșie
- 1-2 căței de usturoi
- o linguriță cu boia de ardei dulce
- o jumătare de linguriță cu boia de ardei iute
- sare și piper după gust
Mod de preparare pastă de jumări rețetă tradițională din Ardeal
- Curățăm ceapa și o tăiem felii sau cuburi.
- Curătăm și usturoiul.
- Punem în vasul blenderului/robotului de bucătărie bucățile de jumăra, adăugăm muștarul, ceapa, usturoiul, condimentele.
- Mixam până când totul se omogenizează și se transformă pastă care arată ca un pate. Dacă mai rămân și bucăți ceva mai mari din jumări, nu e o problemă. Ba din contra, asta este ”farmecul” acestei paste de jumări, să găsești și câteva bucățele întregi de carne prin ea.
- Ungem pe felii de pâine, ornăm cu puțină ceapă roșie și servim cu poftă. Atenție! Creează dependență dar calorică și mai greu de digerat.
Să aveți spor și poftă la făcut pastă de jumeri tradițională în Ardeal!
Soacră-mea mă servea de fiecare dată când o vizitam cu acest preparat. N-am îndrăznit să-i cer rețeta niciodată, însă! Mă bucur că am găsit-o la tine! Abia aștept să văd dacă-i același gust deosebit ca al ei!
Mai exista o varianta, cu ou in compozitie. Saptamana viitoare o voi publica si pe aceea. Una din 2 sper sa fie ce cauti :)