• Despre Lecturi si Arome
  • Activitate online si offline
  • Colaboratori
  • Politica Cookies
    • Politica de confidențialitate

Lecturi si Arome



  • Prima pagina
  • Retete Video
  • Retete pe categorii
    • cu carne
    • cu peste/fructe de mare
    • Rețete ovo-lacto-vegetariene ușor de făcut
    • De post (vegan)
    • raw vegane (fara foc)
    • Carte de bucate lunara
  • Deserturi
    • Prajituri
    • Torturi
    • Aluaturi/Placinte
    • Briose/Muffins
    • Tarte
    • Fursecuri/biscuiti
    • Inghetate
    • Deserturi speciale
  • Aperitive
  • Feluri de baza
  • Supe/Ciorbe
  • Conserve pentru iarna
  • Salate/Garnituri
  • Bauturi
  • Mic dejun
  • Idei Practice
    • Stil de viata
      • De vorba cu…
      • Concursuri/provocari
      • Retete testate de voi
  • Recenzii

January 23, 2019 · 2 Comments

Prăjitură Floare de colț, prăjitură fină, cu cremă de vanilie

Prajituri· Rețete ovo-lacto-vegetariene ușor de făcut

Spune si altora!
 2K     
2K
Shares

Prăjitură Floare de colț, prăjitură fină, cu cremă de vanilie, cocos și frișcă

Nu știu de unde le vine unora inspirația pentru a da prăjiturilor anumite denumiri așa că nu vă pot spune de unde vine denumirea de prăjitură Floare de colț. Ceea ce vă pot spune este doar că am tot auzit vorbindu-se despre ea pe grupurile cu profil culinar încât am devenit curioasă să văd și eu cum e.

Bine, lista mea de prăjituri populare pe care vreau să le încerc este destul de mărișoară și mai degrabă se mărește în loc să scadă. Asta pentru că viteza cu care aflu de existența unor prăjituri care ar merita încercate este mai mică decât viteza de a le pune în practică. Prea mult desert nu face bine la sănătate și siluetă.

prăjitură floare de colț

Așa că mi-am propus ca din lista de prăjituri de testat să încerc luna asta prăjitura Floare de colț pentru că am aflat de la Laura, care a testat-o și ea recent, că este ușor de făcut dar și foarte gustoasă. Cred că asta m-a făcut și mai curioasă și gândul e a o gusta și eu nu mi-a dat pace până nu am făcut rețeta.

Doar că, deh, cum mie îmi place să îmi las ”semnătura” modificând câte ceva pe la ingrediente, dacă mă gândesc că poate ar fi și mai bună făcând acea modificare, am decis să fac acest lucru și acum.

Prăjitura Floare de colț are următoarele straturi suprapuse: primul este un blat din 6 ouă, urmează încă un blat dintr-o bezea cu fulgi de cocos, apoi un strat de cremă de vanilie cu unt (cremă mousseline) în care se adaugă bucățele de ananas dintr-o conservă de compot iar la final se pune un strat de frișcă și se presară câțiva fulgi de ciocolată albă.

Blatul l-am făcut tot dintr-un pandișpan doar că un pic altfel, crema de vanilie cu unt (crema mousseline) am făcut-o după rețeta pe care o știam eu iar frișca din ultimul strat am considerat că ar trebui să fie mai multă. Asta pentru că mie îmi place mult frișca și prăjitura, per ansamblu mi s-a părut că va ieși puțin cam dulce.

Știu că poate suna puțin complicat cu atâtea straturi suprapuse dar vă asigur că este foarte ușor de făcut și nu ia mult timp de petrecut în bucătărie. Sper să o încercați și voi. Aștept impresii și/sau poze, aici într-un comentariu sau pe Instagram cu #lecturisiarome sau cu tag la @lecturisiarome ca sa aflu si eu ca ai facut rețeta.

Prăjitură Floare de colț

5.0 from 1 reviews
Prajitură Floare de colț, prăjitură fină, cu cremă de vanilie
 
Save Print
Prep time
2 hours
Cook time
30 mins
Total time
2 hours 30 mins
 
Autor: Claudia
Recipe type: Desert
Cuisine: Romaneasca
Serves: o tava
Ingrediente
  • -blat de pandispan
  • 6 ouă
  • 150 grame de zahăr
  • 30 ml lapte dulce
  • 30 ml ulei
  • 20 grame de cacao
  • 120 grame de făină
  • o linguriță cu esență de vanilie
  • o linguriță cu praf de copt
  • un vârf de cuțit cu sare
  • -strat de bezea cu cocos
  • 4 albușuri de ou
  • 6 lg zahar
  • 120 g fulgi de cocos
  • un vârf de cuțit cu sare
  • - crema de vanilie cu unt
  • 4 galbenușuri
  • 400 ml de lapte dulce
  • 100 grame de zahăr
  • 25 de grame de amidon (sau 40 grame de făină albă de grâu)
  • o linguriță de esență de vanilie (sau o păstaie de vanilie)
  • un vârf de cuțit cu sare
  • 200 de grame de unt cu 82% grăsime
  • 200 grame de ananas bucăți din conservă
  • -stratul de frișcă
  • 300 grame smântână pentru frișcă, cu 30 % grăsime
  • 1 lingură de zahăr pudră
  • o linguriță cu esență de vanilie
  • - decor
  • 25 grame de ciocolată albă
3.5.3251

Mod de preparare prăjitura Floare de colț

– blatul de cacao

  • Începem prin a face blatul de cacao iar pentru asta mai întâi aprindem cuptorul la 180 de grade și pregătim o tavă cu diametrul de 25×35 în care punem hârtie de copt.
  • Separăm albușurile de gălbenușuri.
  • Albușurile le batem bine cu un praf de sare după care, când încep să se albească adăugăm zahărul și continuam să le batem până când se transformă într-o bezea lucioasă.
  • Amestecă făina cu cacaoa și praful de copt și le cernem împreună.
  • Gălbenușurile le frecăm cu uleiul, ca la maioneză, adăugăm laptele și vanilia.
  • Adăugăm o parte din compoziția de făină și o amestecăm cu cea din gălbenușuri până când începe să se întărească, moment în care adăugăm și o lingură, două de albuș. Amestecăm bine și procedăm la fel până când încorporăm tot amestecul de făină.
  • La final încorporăm și restul de albuș, cu mișcări ușoare, de jos în sus, pentru a-i păstra aerarea.
  • Turnăm compoziția în tavă, o întindem cu ajutorul unei linguri sau spatule speciale pentru întins crema aducând-o la aceclași nivel.
  • Dăm tava în cuptorul încins pentru aproximativ 15 minute, cât să se întărească aluatul prin coacere, după care o vom scoate și vom turna peste ea bezeaua de cocos pe care o vom face între timp (vezi mai jos cum se face).floare de colț prăjitură fină cu cremă vanilie
  • Nivelăm și bezeaua după care dăm iar tava la cuptor pentru alte 10-15 minute, în funcție de cum coace cuptorul, cât să se gătească bezeaua, adică cât să înceapă să se rumenească ușor.
  • Când este gata scoatem tava din cuptor și blatul din tavă și lăsăm la răcit pe un grătar, ocupându-ne de crema de vanilie cu unt.

 

– bezeaua de cocos

  • batem cele 4 albușuri cu un praf de sare până încep să se albească după care adăugăm zahărul și continuăm mixarea până când albușurile devin ferme ca la bezea.
  • Cu mișcări ușoare, de jos în sus, adăugăm nuca de cocos, până o încorporăm după care o întindem peste blatul de cacao și coacem în continuare așa cum am explicat mai sus.

– crema de vanilie cu unt o facem așa cum am explicat pe larg AICI (varianta scrisă) sau mai jos puteți vedea varianta video a cremei de vanilie fără unt, adică rețeta de bază.

Tăiem mai mărunt bucățile de ananas și le adăugăm în cremă.

Punem crema peste blatul răcit în prealabil și nivelăm cu o spatulă. Dăm la rece și facem frișca

– facem frișca așa cum am explicat în detaliu AICI și o adăugăm peste statul de cremă de vanilie cu unt.

Peste ultimul strat de frișcă presărăm niște ciocolată rasă. Mai multă sau mai puțină, după preferințe.

Dăm la rece până a doua zi după care o tăiem în cuburi de mprumea dorită, cu ajutorul unui cuțit cu lama lungă și bine ascuțită, ștergând-ul după fiecare utilizare.

Prăjitura Floare de colț, după părerea mea este mai bună cu cât stă mai mult la rece. Se combină bine aromele iar blatul de cacao trage din umiditatea celorlalte straturi devenind mai bun.

Să aveți poftă și spor la făcut prăjitură Floare de colț!


Spune si altora!
 2K     
2K
Shares
 
2K
Shares
 2K    
« Supă cremă de legume – rețeta simplă
Pastă de jumări (rețetă tradițională din Ardeal) »

Comments

  1. Lucian Hodoboc says

    April 5, 2019 at 10:34 pm

    Această prăjitură arată grozav şi chiar mi-ar plăcea să încerc această reţetă… sau măcar s-o cumpăr de undeva de la o cofetărie. Numai privind pozele mi-a venit o poftă nebună de prajitură floare de colţ!

    Reply
    • Claudia Vasilache says

      April 6, 2019 at 7:37 am

      Multumesc! Ma bucur ca va place :)

      Reply

Leave a Reply Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Rate this recipe:  

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Urmareste-ma si aici

Ultimele retete

  • Blanșarea legumelor. Ce înseamnă și cum se face. February 6, 2023
  • 10 retete de prăjituri cu mascarpone. Delicioase și ușor de făcut! February 4, 2023
  • 8 sfaturi practice pentru a găti minimalist January 23, 2023

Archives

January 2019
MTWTFSS
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031 
« Dec   Feb »

Copyright © 2023 · captivating theme by Restored 316