Prăjitură răsturnată cu afine și mere
Tot din seria prăjiturilor făcute cu fructe din grădină, o să scriu astăzi rețeta la această prăjitură răsturnată cu afine și mere. Bine, merele nu sunt ele chiar din gradina mea dar afinele da.
Avem câțiva butași de afine negre care au rodit binișor anul asta așa că am mâncat pe săturate și am făcut și această prăjitură simplă. Înițial am vrut să fac la fel, un pandispan simplu și să pun niște afine prin el.
Am renunțat însă la idee pentru ca aveam în casă niște mere pe care nu le mai mânca nimeni. Când le-am cumpărat nu m-am gândit că vom avea așa multe fructe din grădină așa că merele începeau să dea semne că se vor strica în curând.
Și cum eu încerc pe cât posibil să nu arunc ingrediente sau mâncarea făcută îmi place să le valorific inventând diferite rețete prin care să spun #stoprisipademancare. Stii deja, dacă urmărești blogul de ceva timp, că aceasta nu este prima dată când procedez genul acesta de rețetă. Adică gătesc cu, hai să le zicem resturi, ingrediente cărora nu le mai dai nicio șansă pentru a evita risipa de mâncare.
Mulți dintre noi din comoditate sau neștiință le aruncăm și e păcat de ele și de munca acelora care le-au făcut, fie el om, fie ea natură. Cu un minim de efort și puțină imaginație putem evita asta.
Rețeta de astăzi de prăjitură răsturnată cu afine și mere este un bun exemplu. Este o rețetă simplă și foarte ușor de făcut, perfectă pe timp de vară când sunt multe fructe dar și iarna. Dacă nu ai afine poți să pui doar mere și va fi ceva în genul acestei prăjituri. Combinații sunt. Doar voință să avem ca să evităm risipa.
- 6 ouă
- 120 grame de zahăr
- 180 grame de făină
- o linguriță cu vârf de cacao
- un vârf de cuțit cu sare
- 400 grame de mere curățate de coajă și cotor
- 100 grame de afine
- 75 grame de zahăr
Mod de preparare prăjitură răsturnată cu afine și mere
- Începem a căli merele. Pentru a face asta mai întai le tăiem cuburi de mărime medie. Punem 75 de grame de zahăr peste ele și apoi le călim într-o crăticioară pusă pe aragaz, la foc mediu, timp de 5-6 minute, în funcție de felul de măr folosit. Atenție să nu se sfărâme. Este bine să folosim mere mai tari și nu făinoase.
- După ce s-a topit zahărul și merele s-au călit puțin iar zeama lăsată de ele a scăzut, dam la rece și ne apucăm de făcut blatul din pandispan.
- Pentru a face pandispanul procedăm exact așa cum am explicat pe larg în rețeta de pandispan cu caise – vezi aici.
- După ce am terminat de făcut pandispanul punem merele în tava tapetată cu hârtie de copt și le răspândim pe toată suprafața acesteia.
- Peste ele așezăm din loc în loc afinele spălate și scurse bine.
- Turnăm trei sferturi din compoziția de pandispan peste fructe și nivelăm.
- Peste restul de compoziție adărugăm o linguriță de cacao și amestecăm bine până la încorporare.
- Turnam compoziția maro peste cea galbenă din tavă și uniformizăm. Vom avea în final un efect marmorat așa cum poate fi văzut în poze. Dacă nu dorim să fie blatul în două culori putem să renunțăm la a mai colora un sfert din compoziție adăugând cacao.
- Dăm tava cu prăjitura în cuptorul încins în prealabil la 180 de grade pentru aproximativ 35 de minute, în funcție de cum coace cuptorul. Înainte de a o scoate din cuptor facem testul cu scobitoarea și dacă iese curată atunci prăjitura răsturnată cu afine și mere este gata și o putem scoate din cuptor.
- Lăsăm 5 minute la răcit în tavă după care o scoatem și o punem pe un grătar ca să se răcească în continuare. Când este complet răcită o răsturnăm pe un fund de lemn, desprindem hârtia de copt și o feliem după dorință.
- Înainte de a o servi pudrăm cu zahăr pudră.
Să ai poftă la prăjitură răsturnată cu afine și mere.
Raluca Brezniceanu says
O prajitura deliciosa, mai ales ca ador afinele.
Claudia V says
Ma bucur ca iti place :)
Georgiana Sabina says
Doamneeee, arata asa bine, cred ca e si gustoasa, felicitari ???
Claudia V says
Multumesc! Da e simpla, gustoasa si usor de facut ;)
DeyutzaBlog says
Noroc ca am si eu pe birou o prajitura cu branza ca altfel nu stiu ce faceam ;)
Afine astept sa vina sotul din padure deci im satisfac si aceasta pofta…. Praji ta arata fenomenal
Claudia V says
Multumesc! :)
Corina says
Arata minunat! Am sa incerc si eu reteta in acest week-end!
Claudia V says
multumesc! :)
Claudia`s Choice says
Arata de zile mari! Eu as incerca cu visine sau zmeura, fiindca sunt alergica la afine.
Claudia V says
Multumesc! Chiar aseara am facut un pandispan simplu cu visine :)
Lucruri privite de jos in sus says
Vai de mine si de mine, taman la ora asta m-a gasit uitatul pe blogul tau :) O sa incerc si eu reteta ta ca imi ploua-n gura :)
Claudia V says
Eu te-am invitat mai devreme deci nu e vina mea :)))
Bratu Gabriela says
nu ma omor dupa prajituri cu mere, dar asta chiar arata bine si mai ales ca are si afine…
Claudia V says
Poti s-o faci doar cu afine. De ce nu? :)
Camelia says
Un deliciu, aporoape ca iti vine sa o mananci cu ochii. Yamyam ce bunatate… ca sa nu zic bunaciune, la cat de bine arata :P
Claudia V says
Multumesc :) Ma bucur ca iti place :)
Oana Alexandru says
Vaiiiiiiii cum arata si ce pofta mi-ai facut :)))))
Claudia V says
Ma bucur :p
doina racoti says
Daca n-ar fi asa cald, as face-o si eu.
Claudia V says
La noi e mai racoare asa ca azi mai fac una :p
Diana Ion says
Super fain arata. Claudia, nu vii si pe la mine sa ne faci o praji??? Pleaseeee….Lasand gluma la o parte, cred ca o sa o fac si eu pentru ca arata prea bine!!
Claudia V says
:)) De aia am facut site-ul. Ca sa nu trebuiasca sa vin personal la fiecare acasa :p
Se face foarte, foarte usor asa ca nu iti ia mult timp s-o incerci. Astept impresii :)
cristina dragomir says
Papa bun. Nu doar ca arata bine, dar e si fara lactate, adica asa cum am cerut eu. Multumesc!