Tort vegan cu dulceață (gem) și glazură de ciocolată
Pentru a îndulci un pic perioada asta de izolare care acum s-a transformat într-un de carantină în toată țara, m-am gândit să aduc un pic de bucurie alor mei pregătind ceva dulce cu ce am avut la îndemână, încercând să fac economie la ingrediente și adaptându-mă la ce aveam deja în casă.
Așa că am decis să refac tortul de post de acum câțiva ani (vezi aici rețeta) într-o variantă mai puțin ”luxoasă” pentru că nu am avut la îndemână atât de multă ciocolată ca atunci și nici lapte vegetal. Blatul este același doar că nu am mai pus cremă între straturile lui ci am folosit niște dulceață de căpșuni pe care tocmai am primit-o pentru testare de la ”Râureni cu drag”, un brand românesc pe care sunt sigură că îl știți și voi.
Această rețetă de tort vegan cu gem sau tort de post cu gem și glazură de ciocolată, cum vreți să-i spuneți este un tort foarte ușor de făcut. Blatul este unul umed și nu are nevoie de însiropare. Fiind un blat umed și aluatul, înainte de a merge la cuptor va fi unul mai subțire.
Țineți cont de asta și nu mai adăugați făină dacă vi se pare prea moale. El va crește la copt și veți putea să-l tăiați în 3 felii între care puteți pune gem, așa cum am făcut eu acum sau puteți face un ganache de ciocolată de post ca în rețeta de aici.
Și glazura puteți să o adaptați. Eu nu am mai avut cacao în casă ci doar pudră de roșcove așa că am folosit-o pe aceasta. S-a legat puțin mai greu glazura dar am adăugat o lingură cu unt de cocos și am rezolvat problema foarte rapid. Dacă nu aveți pudră de roșcove, puteți să o înlocuiți fără probleme cu cacao și fierbeți siropul până se leagă așa încât să nu aveți nevoie de unt.
- 220 de făină albă de grâu
- 300 ml apă
- 10 grame de Nesquick sau ness (dacă nu aveți copii)
- 100 grame de zahăr
- 75 ml de ulei de floarea soarelui
- 20 grame de cacao
- 50 grame de gem (dulceață) de căpșuni
- ½ linguriță cu oțet
- 1 linguriță cu praf de copt
- 1 linguriță cu bicarbonat de sodiu
- 1 linguriță de esență de vanilie
- Nota:dacă nu aveti ness sau Nesquick puteți să folosit 300 ml de cafea concentrată
- Pentru glazură:
- 50 de grame de apă
- 50 de grame de zahăr
- o lingură cu vârf de pudră de roșcove
- o lingură de unt de cocos
- Gem (dulceață) pentru pus între blaturi
Mod de preparare pentru tort vegan cu dulceață de căpșuni și glazură de ciocolată
- Aprindem cuptorul la 170 de grade și pregătim o tava de tort, de 18 cm, cu pereți detasabili.
- Ungem cu puțin ulei fundul și pereții tăvii. Punem hartie de copt de jur împrejurul pereților iar pe fund presărăm puțină făină.
- Diluam ness-ul în apă ca să obținem un o cafea mai slabă. Dacă nu avem ness putem folosi 300 ml de cafea de la cafetieră.
- Punem într-un vas cafeaua și zahărul. Amestecăm cu ajutorul unui tel până se topește zahărul (3-4 minute) după care adăugăm uleiul și gemul (dulceața).
- Separat amestecăm făina, cacaoa și praful de copt.
- Adăugam treptat ingredientele solide peste cele lichide amestecând până la încorporare.
- La final adaugăm și bicarbonatul stins în prealabil cu oțetul (turnam oțetul peste bicarbonat).
- Compoziția obținută va fi una mai lichidă, ceea ce este și normal pentru că vorbim de un blat umed, o turnăm în tava pregătită în prealabil.
- Dăm tava la cuptor pentru 40 de minute în funcție de cum coace cuptorul fiecăruia.
- Facem testul cu scobitoarea și dacă iese curată scoatem tava din cuptor.
- Lăsăm puțin la răcit după care scoatem cu grijă blatul din tava, îl transferăm pe un grătar de metal și lăsam să se răcească răcit.
- După ce s-a răcit îl tăiem pe orizontală obținând 3 felii de blat.
- Punem pe un platou o felie de blat, ungem din belșug cu gem (dulceață) de căpșuni peste care punem și cealaltă felie, apoi gem (dulceață) și ultimul rând va fi de blat.
- Pentru glazură procedăm în felul următor: punem la fiert apa cu zahărul și după ce clocotește și se topește zahărul adăugăm pudra de roșcove (cacaoa) și fierbem pentru 6-7 minute până se îngroasă siropul, moment în care adăugăm untul de cocos și luăm de pe foc. Amestecăm continuu ca să încorporăm untul și, pe măsură ce amestecă, crema se va răci și se va îngroșa. Când observăm că începe să se îngroașe o turnăm rapid peste tort și o întindem. O decorăm cu steluțe din zahăr sau orice al decor după dorință, posibilități și imaginație.
- Lăsăm la răcit până se întărește glazura după care tăiem și mâncăm cu poftă.
Să aveți spor la făcut tort vegan cu dulceață de căpșuni și glazură de ciocolată!
Ionela says
Pot înlocui untul de cocos cu ulei de cocos?
Claudia Vasilache says
Da pentru ca nu e mare diferenta intre ele! :)
Leca Mariana says
Ce punem în loc de unt de cocos.
Claudia Vasilache says
Daca doriti sa fie tot vegan adica de post nu prea stiu ce ati putea pune… Poate margarina … Doar ca eu nu folosesc margarina si nu stiu cum ar fi la gust. Daca nu vreti sa fie de post folositi unt. Insa o glazura se poate face si fara unt doar ca nu va iesi atat de lucioasa. Sau folosit mai multa ciocolata neagra care e de post si pe care o topiti si apoi op uneti peste tort.