Salată de varză cu morcov și ardei. Sănătoasă și gustoasă.
Astăzi nu am avut chef de cine știe ce mâncare. Aveam deja în frigider niște snițele din piept de pui și mi-a venit așa o poftă să pun alături de ele niște salată de varză, că tot e sezonul ei, acum în octombrie.
Așa că, zis și făcut. Aveam o varză mărișoară pe care am tăiat-o frumușel în două și apoi am tocat-o mărunt. Pentru asta am folosit o răzătoare specială, așa cum vedeți și în video de mai jos.
Evident că se poate toca și așa cum o făceau mamele noastre, adică pur și simplu cu ajutorul unui cuțit. Însă, dacă folosiți o altfel de răzătoare o să vă fie mai ușor iar varza o să fie mai fin mărunțită. La fel și morcovul, se poate da pe o răzătoare obișnuită și în final va avea o altă formă. Dat pe răzătoarea aceasta e mai finuț ras.
Ardeiul am preferat să-l tai cu ajutorul cuțitului în cuburi mici dar puteți să-l tăiați și fideluță. Nu am încercat să folosesc această răzătoare și pentru ardei deși probabil că ar fi fost interesant de folosit. O voi testa cu altă ocazie.
Pe lângă morcov și ardei, în salată mai puteți pune, dacă vă place, și mărar tocat fin. Fac de multe ori salata de varză doar cu mărar și este foarte gustoasă. În combinația cu morcov și ardei nu am mai pus. De asemeena, dacă vă place puteți pune și piper sau alte condimente, după preferință.
Dacă varza este una mai tânără nu mai este nevoie să o frecați cu sare ci e suficient să puneți sarea în dressing. Eu am avut o varză mai de toamnă așa că am folosit prima metodă, adică sărea verzei după tocare și frecarea acesteia cu mâna. Făcând acest lucru varza se va săra și înmuia în același timp.
Ca și dressing mie îmi place să folosesc o combinație de ulei și oțet dar la fel de bine se poate folosi și zeamă de lămâie sau limetă. Va avea un alt gust, o altă aromă. Aici depinde de preferințele fiecăruia.
Pentru a face dressing am folosit un borcănel mic în care am pus uleiul și oțetul și apoi l-am agitat puțin ca să se amestece ingredientele și să se formeze emulsia Dacă nu ați frecat varza cu sare înainte, în acest borcănel unde facem dressing-ul trebuie să adăugăm și sarea.
În același mod, dar fără să mai folosim dressingul pentru salată se poate face și o varză tocată murată în borcan. Rețeta am publicat-o deja pe blog acum ceva timp și o poți vedea dând click AICI.
Deși nu e greu de făcut o salată de varză cu morcov și ardei, am filmat această rețetă așa cum ați văzut deja mai sus. Puteți viziona varianta ei video pe canalul de Youtube la care vă invit să vă abonați, și, dacă doriți să fiți primii care vizionează rețetele nu uitați să dați click și pe clopoțel ca să fiți anunțați când apare altă rețetă.
- o jumătate de varză mare sau o varză mică
- un morcov mare
- o jumătate de ardei capia roșu
- o linguriță cu sare
- 2 linguri cu ulei
- 1 lingură cu oțet sau zeamă de lămâie
Mod de preparare pentru salată de varză cu morcov și ardei
- Curățăm varza de frunzele exterioare și cotor.
- Tocăm varza cu cuțitul sau o radem pe răzătoare.
- Presărăm peste varza sarea și frecăm bine pentru a se inmuia și săra.
- Spălăm și curățăm morcovul după care îl radem și pe el.
- Spălăm ardeiul și îl tocăm cuburi sau, după preferințe, fideluță.
- Pregătim dressingul punând într-un borcan uleiul și otețul, adăugăm sare dacă mai dorim după care agităm bine borcanul pentru a se forma emulsia.
- Punem varza într-un castron, adăugăm peste ea morcovul ras și ardeiul tocat după care turnăm și emulsia de ulei și oțet.
- Amestecăm totul bine, lăsăm la recepentru 10-15 minute ca să se întrepătrundă aromele după care mâncăm cu poftă.
Să aveți poftă la salată de varză cu morcov și ardei!
[…] cu varză în saramură este una extrem de ușor de făcut. Practic, mai întâi se face un fel de salată de varză cu morcovi (poți vedea varianta video a acestei salate mai jos) după care se umplu ardeii cu această […]