As putea spune ca reteta de astazi, de midii prajite e perfecta pentru barbati. Pentru ca merg de minune cu o bere rece, in fata televizorului, cand se uita la Campionatul European de Fotbal care incepe astazi.
Dar eu le-am facut cu gandul la vacanta la mare incercand sa aduc in bucataria mea gustul si mirosul marii combinat cu cel al fructelor de mare prajite si servite cu lamaie si mujdei de usturoi. Un deliciu culinar pe care ar trebuie fiecare sa il incerci chiar daca nu ajunge la malul marii.
Reteta de midii prajite este o reteta simpla, atat de simpla incat multe nu ar fi de povestit si poate fi incadrata in categoria retete pentru incepatori. Practim prajim midiile pe care le-am dat in prealabil prin faina si le servim cat sunt calde inca.
Ma tenta, drept sa spun, sa fac midii pane insa atunci cand am facut aceste midii prajite nu ma tenta ideea de a folosi si ou si mi-am dorit ceva mai ”lejer” asa ca am experimentat cu midii prajite in faina si rezultatul a iesit foarte gustos. Pacat ca am facut atat de putine. Va dati seama ca s-au terminat cat ai zice… midii :)
Reteta de midii prajite
- Ingrediente pentru reteta de midii prajite
150 grame de midii (eu am avut congelate)
doua linguri de faina alba de grau
o lingura de faina de porumb
un sfert de lingurita de sare
un varf de cutit de piper macinat
ulei pentru prajit
lamaie si usturoi pentru servit
- Mod de preparare pentru reteta de midii prajite
- Decongelam midiile, le scurgem de apa si le uscam cu un prosop absorbant de hartie.
- Presaram sare si piper si amestecam.
- Punem intr-o farfurie faina alba si faina de porumb si le amestecam bine.
- Punem intr-o tigaie ulei si il incingem bine.
- Cand acesta este incins, dam, pe rand, midiile prin amestecul de faina si le punem la prajit. Prajim pe o parte si apoi pe partea cealala, timp de cinci minute, maxim. Midiile au timpul mic de gatire, timp care, daca este depasit, acestea vor deveni tari.
- Pe masura ce le prajim, le scoatem pe o farfurie in care am pus prosop absorbant din hartie (pentru a absorbi surplusul de ulei).
- Le consumam calde cu mujdei de usturoi si zeama de lamaie peste ele. Si o bere rece alaturi ;) Un deliciu!
Pofta buna sa aveti!
Alte retete cu fructe de mare:
Midii in vin alb (click aici pentru reteta)
Spaghete cu fructe de mare si sos de rosii (click aici pentru reteta)
Tagliatelle cu sos de rosii si creveti (click aici pentru reteta)
Iuliana says
Bun, bun! Cu lamaie si usturoi, o nebunie! :)
Claudia V says
oho..si inca cum… :)