Varză roșie murată în saramură, la borcan
Ce ați zice de niște varză murată din cea roșie? E la fel de bună ca și cea obișnuită și se face foarte usor. Modul de preparare este aproape identic cu cel de la varza tocată murată la borcan, cu mici diferențe pe care o să le descoperiți dacă citiți articolul până la final
Deși nu e la fel de celebră și folosită în bucătărie precum surata ei, varza albă, varza roșie nu ar trebui să ne lipsească din meniu deoarece consumul acesteia ne aduce numai beneficii și oferă, din punct de vedere nutrițional, foarte mulți nutrienți organismului nostru.
Varza roșie conține o serie de antioxidanți care neutralizează radicalii liberi dând astfel o mână de ajutor în lupta organismului cu boli ale inimii sau cancer, previn îmbătrânirea prematură a pielii asigurând protecție împotriva daunelor provocate de razele solare.
Fiind bogată și in vitamina A, se pare că diminuează riscul apariției cancerului pulmonar și previne apariția degenerescenție maculare și cataractei, contribuind în același timp la îmbunătățirea vederii.
Apasă AICI ca să vezi cum se face și varza albă murată la borcan!
Cu un număr redus de calorii, bogată în fibre, minerale și vitamine, varza roșie poate da o mână de ajutor și în curele de slăbire sau dietele care necesită un consum redus de calorii. Elimină toxinele din ficat și contribuie în acest fel la detoxifierea organismului.
Acestea sunt doar câteva dinre beneficiile consumului de varză roșie. Imaginați-vă cam cât de benefic devine acest consum în momentul în care este combinat de beneficiile probioticelor care rezultă în urma murării în soluția de sare și apă.
Spre deosebire de varză alba, varza roșie are nevoie de mai mult timp și ceva mai mult lichid ca să se mureze. De aceea, dacă la varza albă nu mai adăugăm apă peste, adică nu mai facem saramură, la cea roșie avem nevoie de puțin lichid ca să se mureze.
Vezi mai jos cum se face salata de varză cu morcov!
Abonează-te și tu la canalul de youtube!
Apasă și pe clopoțel pentru noutăți!
Ca și ingrediente nu aveți nevoie decât de varză roșie, sare neiodată și apă. Deoarece cantitatea de varză e mai greu de estimat atunci când cumpărați varza pentru pus la murat, ca să vă fie mai ușor să puneți rețeta în practică, am să vă dau nu cantități exacte ci mai degrabă un mod de calcul.
E suficient să țineți cont de cantitatea de sare adăugată. Pentru a face saramura, la 1 litru de apă se adaugă de obicei 25 – 30 grame de sare. Pentru cantități mici de varză este ceva mai greu de aproximat cantitatea exacta de sare însă nu e greși dacă folosiți ceva mai multă.
Într-un borcan de 720 ml intră aproximativ 500 grame de varză și 200 ml de apă deci ar veni cam 5 grame de sare din care o parte ar trebui să o presărați peste varză înainte de a turna saramura. Pare ceva complicat așa cu calcule multe pe hartie. De aceea, sfatul meu este să faceți saramură mai multă chiar dacă mai apoi o aruncați.
Apasă AICI ca sa vezi cum se fac ardeii umpluți cu varză și morcov
Așa că, luați ca reper aceasta ”formulă de calcul”: pentru 1 kilogram de varză roșie avem nevoie de 2 borcane de 720 ml, aproximativ 400 ml de apă și maxim 12 grame de sare din care se dau deoparte 5 grame care vor fi folosite la presărat peste varză pentru a o freca puțin cu sare și a se înmuia. Haide-ți să vedem în detaliu modul de preparare.
- Cantități aproximative
- 1 kilogram de varză roșie
- 400 ml de apă
- 12 grame de sare
- condimente: chime, foi de dafin, mărar etc
Mod de preparare pentru varză roșie murată în saramură, la borcan
- Curățăm varza de frunzele exterioare și o tăiem mărunt cu cuțitul sau cu ajutorul unei mandoline.
- Punem varza tocată într-un castron și presărăm peste ea puțină sare (la 1 kilogram am pus 5 grame de sare).
- Frecăm bine varza cu sarea și dăm deoparte pentru minim 30 de minute.
- Între timp pregătim saramura. Punem apa și cu sarea împreună într-un vas și dăm un clocot după care lăsăm să se răcească 5-10 minute.
- Punem varza tocată în borcane, adăugând printre ea și diverse condimente după preferință: chimen, foi de dafin, mărar etc.
- Turnăm saramura călduță peste varza din borcane până când o acoperim.
- Punem deasupra capacele dar NU le înfiletăm. Varza are nevoie ca mai întâi să fermenteze și își va lua ce e necesar din aer pentru a face acest lucru și a dezvolta acele probiotice atât de sănătoase și care dau gustul gustul dulce acrișor al oricărei murături.
- A doua zi, avem 2 variante, fie răsturnăm varza într-un vas și apoi o punem înapoi, fie, cu ajutorul unui pai introdus în borcan suflăm pentru a aerisi varza. Aceasta operațiune este similară cu pitrocitul verzei atunci când aceasta se pune la butoi (găsiți aici mai multe detalii despre acest subiect).
- Timp de 4-5 zile repetăm această operațiune. Vom observa că, la un moment dat varza va începe să aibă acel miros specific al verzei murate, semn că murarea a are loc. Gustăm și, dacă observăm că s-a murat putem închide cu capacele și da la rece. Procesul de murare depinde mult de condițiile externe, de temperatura mediului așa că nu se poate spune un interval fix, orar, în care are loc această murare.
Să aveți spor și poftă la varză roșie murată în saramură, la borcan!
Florin says
Buna ziua. As vrea sa stiu daca se pot pune impreuna varza Rosie si vraza alba la Murat in acelas recipient. Va multumesc.
Claudia Vasilache says
Da, cred ca puteti incerca. Varza rosie se mureaza un pic mai greu, e ceva mai putin zemoasa dar cred ca se compenseaza si se ajuta reciproc ca sa se mureze mai repede si mai bine.
Anton says
Foarte buna reteta , merge asa de bine alaturi de un pui cu cartofi la cuptor ! Multumesc pentru reteta !
Claudia Vasilache says
Cu placere! Ma bucur ca va e de folos :)