Salată brățară de rodie. Salată rusească în straturi
Anul trecut, de sărbători am făcut mai multe rețete noi. Unele din ele sunt deja publicate pe site, cum ar fi, de exemplu salata ”Floarea soarelui” – vezi AICI rețeta – sau tortul ”Bulgăre de Zăpadă” – vezi AICI rețeta. Altele sunt încă în draft, așteptând să vadă ”lumina tiparului”.
Rețeta de astăzi face parte din această categorie, a rețetelor rămase de publicat din acea serie. Mă tenta, sinceră să fiu, să o public la finalul anului, când știu că este vremea ei doar că m-am gândit că nu are rost să o țin la sertar până atunci atâta timp cât încă mai sunt rodii în magazin.
Așa că astăzi vă voi arăta cum se face salata ”brățară de rodie, o rețetă care vine din bucătăria rusă și se încadrează în categoria salatelor în straturi, așa cum este și salata Mimoza (vezi AICI rețeta) sau salata Șuba (vezi AICI rețeta).
Am văzut mai multe variante de așezarea a ingredientelor în straturi și nu cred că este o ordine anume. Doar în partea de sus, adică ultimul strat format din bobițe de rodie nu are cum să fie schimbat. Acesta face parte, de fapt din partea ultimă, de ornare a salatei și este cumva ingredientul princilal. Fără el nici nu s-ar mai numi așa salata, evident.
Vezi mai jos și rețeta video de la salata Mimoza!
Abonează-te și tu la canalul de Youtube!
De asemenea am văzut și mai multe moduri de ornare a acestei salate. Pe unele erau puse bobițe de rodie din loc în loc sau dese, așa cum le-am așezat eu. Alegerea vă aparține însă sugestia mea este să le puneți cât mai dese pentru că practic gustul rodiei combinat cu cel am restului de ingrediente este unul deosebit. Fără rodie salata rămâne ceva banal.
- semințele de la o rodie mare
- 200 grame de piept de pui fiert în prealabil
- 2 cartofi medii, fierți în prealabil
- o sfeclă roșie mare fiartă în prealabil
- 2 morcovi fierți în prealabil
- 2 ouă fierte tare
- o jumătate de ceapă
- zeama de la o jumătate de lămâie
- 50 grame de nuci tocate mărunt
- maioneză (aproximativ 200 grame)
- sare, piper,
Mod de preparare salată Brățară de Rodie
- Tocăm mărunt ceapa și punem peste ea oțetul și un strop de sare. Lăsăm deoparte cât tăiem restul legumelor
- Tăiem mărunt pieptul de pui fiert în prealabil. Îl condimentăm cu sare și piper.
- Radem separat cartofii, morcovii, sfecla roșie și ouăle
- Punem un pahar din sticla în mijlocul unui platou/farfurii încăpătoare.
- De jur împrejurul paharului un rând de cartofi. Presărăm sare și piper după care adăugăm 2-3 linguri de maioneză și o întindem peste ei.
- Peste cartofi punem un rând de piept de pui tocat. Întindem peste el puțină maioneză și apoi adăugăm ceapa scursă de zeama lăsată.
- Adăugăm de jur împrejur încă un strat de morcov condimentat cu sare și piper apoi și puțină maioneză.
- Peste stratul de morcov punem încă unul din ouă rase și încheiem cu încă un strat de sfeclă roșie, condimentat și el cu sare și piper după gust și presărăm cele câteva nuci tocate mărunt.
- Peste stratul de sfeclă roșie adăugăm maioneză din belșug ca să o acoperim.
- Finisăm sau mai bine zis decorăm salata cu bobițe de rodie puse pe toată suprafața. E o muncă ceva mai migăloasă dar ca și aspect zic că merită efortul.
- Dăm salata la rece și înainte de servire nu uităm să scoatem paharul din mijloc, evident.
Să aveți poftă la salată brățară de rodie!
[…] Salată ”Brățară de rodie” – vezi aici rețeta […]