Tartă raw vegan de ciocolată cu migdale și caju
Dacă pe blog numărul rețetelor vegan este destul de mare, la capitolul rețete raw vegan nu prea stau bine. Recunosc că, deși nu sunt rețete greu de făcut, nu am testat prea multe pentru că nu mi s-a părut ceva la care să mă pricep prea bine. Asta până de curând când prietenii de la Vegis mi-au aruncat mănușa și m-au provocat să gătesc cu uleiul de cocos de la Niavis, pe care mi l-au trimis spre testare.
Acest ulei de cocos de la Niavis este un ulei extravirgin, obținut prin presare la rece. Așa că, cel puțin din punctul meu de vedere, nu se putea să îl folosesc decât într-o rețetă raw vegan pentru a putea beneficia la maxim de proprietățile lui curative. Nu doar eu ci întreaga familie, evident.
Noi suntem deja familiarizați cu uleiul de cocos de câțiva ani buni, de când am descoperit cât este de sănătos consumul acestuia. Îl folosim cu regularitate și nu doar ca ingredient în mâncare ci și în diferite preparate cosmetice.
L-am folosit pentru a face cremă de corp, săpun de casă sau aftershave pentru soțul meu sau ca atare, sub forma de cremă pentru a cicatriza rănile sau a calma mâncărimile diferitelor iritații ale pielii.
Întrebuințările uleiului de cocos sunt foarte mult, ca și beneficiile consumului acestuia. Știind despre ele de acum câțiva ani (am scris aici pe larg despre el) l-am folosit DOAR în formă raw.
Acesta are numeroase proprietăți nutritive (Vitamina-E, vitamina K și minerale, cum ar fi Fier), este stabil termic, lent în oxidare, rezistent la râncezire și cu o durată de valabilitate destul de mare, de până la câțiva ani. Ar fi și păcat să îl folosești la altfel de rețete care înseamnă preparare termică. Mi se pare un sacrilegiu, sinceră să fiu.
Decât să-l folosești așa, în rețete care presupun preparare termică mai bine nu îl mai folosești deloc. Iar dacă nu știi cum să-l folosești în rețete raw vegan mai elaborate sau nu ai timp pentru a le face, unge-l pur și simplu pe pâine, presară puțin cardamom și câteva picături de miere, cum mi-a mărturisit o prietenă pe Facebook, că face.
Pune-l dimineața în cafea sau ceai, cum fac și eu de multe ori sau chiar în smoothie, în niște bombonele raw cu morcov și ciocolată, etc. Oricum dar NU îl prepara termic pentru că e păcat de toate proprietățile pe care le are.
Rețeta de astăzi, de tartă raw vegan de ciocolată cu migdale și caju este una mai elaborată pentru că este înscrisă la un concurs sponsorizat de prietenii de la Vegis pe care vi i-am recomandat și cu alte ocazii.
Vegis este, după părerea mea, cel mai mare și mai bine aprovizionat magazin online cu produse naturiste certificate ecologic. De la ei poți cumpăra orice ingredient ai nevoie pentru a face delicioase rețete vegan si raw vegan, găsești o mulțime de suplimente naturiste cu ajutorul cărora îți pot ameliora sănătatea: peste 5000 de produse bio, pulberi organice, alimente, suplimente, miere de manuka, remedii din plante medicinale, tratamente cosmetice, etc.
Ideea acestei tarte raw vegan cu migdale și caju mi-a venit după ce am făcut niște lapte de migdale în casă, despre care ți-am povestit deja ieri – vezi aici rețeta. Ei bine, de la laptele de migdale, ca de la orice lapte vegetal, după ce îl obții îți va rămâne pulpa pe care nu o arunci ci o valorifici. Spunem #stoprisipademancare, da, asa cum v-am obișnuit deja în mai toate rețetele de pe blog. Nu risipim ci gătim cu economie și fără risipă.
Din pulpa de migdale se pot face si doar niște bombonele simple dar și o tartă mai elaborată. De data asta eu am optat acum pentru o tartă raw vegan pentru că a fost și ziua mamei mele în weekend. Trebuia s-o sărbătorim, nu?
Și cum anumite probleme de sănătate apărute de ceva timp au impus, ca să zic așa și niște schimbări în regimul alimentar, anul acesta, ziua numelui am sărbătorit-o cu o tartă raw vegan de ciocolată cu migdale și caju, a cărei rețetă o voi scrie în continuare, nu înainte de a-ți spune că ingredientele folosite în rețetă le găsești TOATE în magazinul online Vegis.
La crustă eu am folosit un mix de faină, combinație pe care o poți găsi în pachețelul maxiproteine de la Solaris. Este un amestec de făină de susan, in, dovleac, cânepă, chia. Mi s-a părut o bună modalitate de a folosi aceste amestec fără ca membri familiei să comenteze la adresa lui. Cel mic cel puțin, pentru ca e mofturos.
Mixul acesta de faină de diferite tipuri îl folosesc des la smoothie-uri și de aici ideea de a-l pune în crustă. Dacă nu ai așa ceva poți înlocui cu făină de migdale, de exemplu sau altceva pe gustul tău, cât să mai absoarbă din umiditate.
- pulpă de migdale rămasă de la laptele de migdale făcut din 200 grame migdale crude Solaris
- 70 grame de ulei de cocos Niavis
- 1 lingură de cacao de la Solaris
- 2 linguri de maxiproteine de la Solaris
- 2 linguri de miere de albine
- ⅙ linguriță de sare
- 200 grame de caju de la Solaris
- apa pentru înmuiat
- 2 linguri cu vârf de ulei de cocos Niavis
- 2 linguri de cacao
- 2 linguri de sirop de arțar
- 2 linguri de apă plată
- ⅙ linguriță de sare
- 2 linguri de ulei de cocos Niavis
- 2 linguri de cacao de la Solaris
- 2 linguri de sirop de arțar
- căpșuni
Mod de preparare tartă raw vegan de ciocolată cu migdale și caju
– pentru crustă
- Topim uleiul de cocos pe baie de aburi.
- Pulpa rămasă de la laptele de migdale (vezi aici rețeta), stoarsă foarte bine, o amestecam cu restul ingredientelor pentru crustă. În funcție de cat de bine am reușit să stoarcem laptele din pulpă reglăm și consistența acesteia adaugând eventual puțin mix proteic sau cacao, în funcție de gusturi până când obținem o compoziție care poate fi modelabilă în mâini.
- Punem folie alimentară într-o tavă de tort, de 17 cm, sau orice alt recipient cu formă rotundă de aceeași dimensiune.
- Compoziția rezultată o împărțim în două. O parte o întindem peste folia alimentara, la fundul tăvii de tort, ridicând puțin și pe margini aluatul. Cât să-i dăm formă de crustă ca la tartă.
Folia alimentară o folosim pentru a scoate mai usor tarta din tavă.
Dăm tava la frigider pentru măcar 2 ore ca să se întărească untul de cocos și sa mai absoarbă făinurile din umezeală.
Ce rămâne folosim pentru a modela câteva bombonele (dam forma rotundă de mărimea unei nuci) pe care la final le vom glazura cu ciocolată raw, facută de noi, în casă, din ulei de cocos Niavis.
– pentru cremă
- punem caju-ul la înmuiat în apă plată pentru 4 ore după care îl scurgem, îl clătim și îl punem în blender/robotul de bucătărie/ mini tocător electric. Adăugăm cele 2 linguri cu apă și sarea. Mixăm până când devine ca o cremă.
- Separat topim uleiul de cocos de la Niavis pe baie de aburi, adăugăm cele 2 linguri de cacao si siropul de arțar și amestecăm.
- Cât este încă lichid combinăm uleiul de cocos cu crema de caju obținând o delicioasă cremă de ciocolată raw care aduce puțin aminte de cunoscuta cremă Nutella.
– pentru glazura de ciocolată:
- topim pur și simplu uleiul de cocos pe baie de aburi apoi adăugăm cacao și sirop de arțar (după gust). Mie îmi place mai mult ciocolata neagra așa că nu am exagerat în ce privește cantitatea de dulce.
– asamblarea tartei:
- scoatem din frigider tava în care avem crusta și cu grijă ridicăm de folia alimentară scotând-o din tavă.
- îndepărtăm folia de la bază și așezăm tarta pe o farfurie/platou. Întindem crema de ciocolată din caju pe toată suprafața acesteia și dăm la rece măcar 30 minute.
- între timp pregătim glazura așa cum am explicat mai sus și glazurăm bombonelele făcute din aluatul de crustă dându-le prin sosul de ciocolată.
- le fel procedăm și cu căpșunile dacă dorim să le folosim la decor.
- asezăm bomboanele glazurate pe tartă de jur împrejur și apoi turnăm din loc în loc puțină glazură peste crema. Se va întări imediat pentru că tarta noastră este rece deja.
- Tăiem felii și servim cu poftă din această delicioasă tartă raw vegan! Atenție, totuși! Având în compoziție multe nuci porțile trebuie să fie mici! Nouă ne-a plăcut foarte mult iar cel mic ar mai fi vrut o porție ceea ce m-a bucurat și mi-a arătat că tarta este gustoasă.
Poftă bună la tartă raw vegan de ciocolată cu migdale și caju!
Nota: Mi-ar fi plăcut să fac mai multe poze din timpul preparării însă, cum această rețetă a fost practic creată direct în bucătărie, fără ceva studiat dinainte, bazându-mă doar pe intuiția mea și pe documentarea făcută înainte, nu a fost vreme de pozat ci doar de experimentat. Am ținut să precizez asta pentru ca tu să întelegi ca nu e complicat să faci o astfel de rețetă.
Îti trebuie doar, să le zic, câteva noțiuni de bază, cum ar fi faptul că din caju iese o cremă bună de ciocolată daca lași la înmuiat câteva ore, ca unul de cocos se lichefiază la peste 25 de grade dar in rest este în formă solidă, etc. Restul îl poți experimenta după gusturile tale, direct în bucătărie. Nu ai ce să greșești.
Aceasta este #retetameacucocos pentru concursul #vegisro
Vai! ce bine arata! Imi lasa gura apa.
Eu nu ma indur sa folosesc uleiul de cocos in prajituri, il folosesc ca tratament pentru par.
Eu nu ma indur sa il folosesc la tratament pentru par :p
Arata delicios si sunt sigura ca este foarte buna ca si gust. Poate ma incumet si eu sa incerc aceasta reteta
Incearca! Nu e greu de facut :)
Arata foarte bine …cred ca a fost buna -buna!Mi-am notat si eu reteta.Multumim!
Multumesc! Da, a fost foarte buna! :)
La fel m-am gandit si eu sa-l folosesc, fara sa-l prepar in vreun fel termic ca sa nu-si piarda din proprietati.
Yamiiiiii… bine ca nu m-am uitat aseara pe blogul tau :) Nici n-as fi putut sa dorm sau daca dormeam sigur visam numai tarta ta.
Da, mai bine ca ai vazut dimineata :)
chiar arata foarte bine, incerc sa fac si eu in ultima vreme retete raw mai usurele, unele chiar incep sa-mi iasa binisor!
Multumesc :) Ma bucur ca iti place :)
O reteta foarte interesanta, in primul rand arata foarte bine si in al doilea rand este clar benefica pentru sanatate. Sper sa reusesc sa o prepar si eu.
Multumesc pentru aprecieri! Dupa ce o incerci sa revii cu impresii ;)
Delicioasa tarta ta. Arata perfect. Si mie imi plac deserturile raw vegan.
Multumesc! Ma bucur ca iti place! :)
Arata foarte bine, Mi-am tot zis ca o sa incerc si eu deserturi cu ulei de cocos si deserturi raw vegane. Mi se par interesante rezultatele.
Da, chiar sunt foarte interesante :)
arata delicios! nu prea mananc preparate raw vegane, dar ar fi totusi o idee buna ca sa schimb un pic stilul alimentar
Multumesc! Nici eu nu am facut ceva atat de elaborat pana acum. Credeam ca e greu dar e chiar foarte usor :) Incearca si tu!
Tarta arata senzational si sunt sigura ca e delicioasa!
Noua ne-a placut :)
e minunata. genul de desert pe care vreau neaparat sa invat sa il fac si sa capat dexteritate. mi se par asa de faine deserturile astea si mult mai usor de facut decat cele traditionale. ca sa nu mai spun de proprietatile nutritive si sigure pentru copii. bravo!
multumesc :) Sa stii ca aparent pare greu dar cum spuneam la finalul articolului, daca inveti cateva reguli de baza apoi e suficient sa intri in bucatarie si sa improvizezi pe loc.
Doar bomboanele daca le faci din reteta asta si tot ai ceva sanatos si gustos pe masa pentru cei mici. Si lor daca le dai ceva invelit in cicolata clar nu te refuza ;)
Nu stiu ce aveti in dimineata asta cu mine, ma faceti sa salivez si ma ispititi maxim. Arata super faina tarta. Ideal ar fi sa putem inlocui total alte tipuri de ulei cu uleiul de cocos, chiar si pentru cele preparate termic, fiind mai putin predispus la deteriorare atunci cand este incalzit la temperaturi inalte.
Da, e stabil la temperaturi mari dar zau, sa fie organic, sa aiba atatea vitamine si eu sa il folosesc de exemplu la prajit cartofi, chiar ca nu imi vine. Ca sa nu mai spun de pretul acestuia. Nu se justifica daca il folosesti la preparare termica.
Mai bine faci o prajitura cu unt din lapte de vaca in loc de ulei de floarea soarelui iar uleiul de cocos il pui dimineata in cafea ;)
te felicit pentru aspectul acestui preparat. Imi place si faptul ca ai detaliat reteta foarte bine (cum faci tu de obicei) si referitor la uleiul de cocos ma bucur ca ai ales sa faci ceva raw vegan pentru ca eu cred ca daca il gatim isi pierde din proprietati.
Multumesc, Cristina! Ma bucur ca si tu esti de acord cu mine ca musai trebuie folosit ca atare si nu preparat termic :)
Reteta inventata pe loc sau nu, ideea e ca arata delicios!!!!!!!!!!!!!!!!!
Ma mut la tine! Vin in Moldova si nu mai plec niciodata! :D
Multumesc! :) Te astept. La noi e mai racoare si aer curat :p Si … liniste mai multa :))