Fleică de porc gătită în frunze de varză
A venit și decembrie, ultima lună din an, cu sărbătorile ei aducătoare de bucurie și cadouri puse sub brad. E timp acum să pregătim tradiționale mâncăruri românești și nu numai, specifice iernii și acestei perioade cu multe mese festive.
Multe sunt mâncarurile tradiționale pe care românul le pune pe masa de sărbătoare. Printre ele se numără și nelipsitele sarmăluțe în frunză de varză murată. Și bineînțeles cozonacii la desert.
Dar nu despre cozonaci este vorba astăzi și nici despre sarmale. Aș zice că despre la fel de tradiționala friptură. Dar nici așa nu ar fi corect să mă exprim. Ca să fiu mai clară, este vorba despre o reinterpretare a rețetei de sarmale.
Este ultima rețetă reinterpretată din seria rețetelor moldovenești pe care am fost provocată de către prietenii de la Selgros România să le reinterpretez. Și nu putea fi decât una demnă de o masă festivă de sărbătoare și mai ales de una arhi cunoscută, adică cea de sarmalele.
Vezi mai jos și cum se face un pui întreg la slow cooker.
Abonează-te și tu la canalul de Youtube.
Click pe clopoțel pentru a fi la curent cu rețetele!
De data asta, însă, sunt niște sarmale un pic altfel. În loc de tocătura din interiorul frunzelor de varză am folosit bucăți de fleică de porc. Am învelit totul în frunză de varză dulce pentru că tot am găsit chiar și la această vreme și ar fi fost păcat să nu o folosesc. Am pus totul la slow cooker pentru a mă folosi de metode moderne de gătire și, gata mâncarea noastră.
Evident, după ce am așteptat ceva timp să se gătească. Vă garantez, însă, că a meritat așteptarea! Drept pentru care pe masa noastră festivă de Crăciun, tradiționalele sarmale vor fi înlocuite de varianta reinterpretată a acestora.
- 700 grame de fleică de porc
- o varză
- 200 ml borș
- 400 ml suc de roșii
- un morcov mare
- o ceapă mare
- sare, piper cimbru
- 2 linguri de ulei
Mod de preparare fleică de porc în frunze de varză
- Tăiem fleica de porc în bucăți mai mici, cam cât să poată fi rulate într-o frunză de varză.
- Punem cele 2 linguri de ulei în tigaie și când acesta este încins adăugăm bucățile de fleică pe care le condimentăm cu puțină sare și piper.
- Gătim fleica pe o parte și pe alta, timp de 10-15 minute, cât să-și schimbe culoarea după care o dăm deoparte.
- În aceeași tigaie, deci în grăsimea lăsată de gătirea bucăților de fleică adăugăm, pe rând ceapa și morcovul. asezonăm cu sare, piper, cimbru, după gust și le gătim câteva minute, cât să se înmoaie.
- Dacă folosim frunze de varză dulce, opărim frunzele în apă clocotită timp de 2-3 minute după care le scoatem din apă și le lăsăm la răcit. Le dăm jos nervurile groase și apoi, cu ajutorul lor formăm ”sarmalele” noastre reinterpretate.
- Punem pe frunza de varză o bucată de fleică, peste ea adăugăm puțină ceapă și morcov apoi rulăm strâns ca la sarmale. Procedăm la fel cu toate bucățile de fleică pe care le avem.
- Restul de varză rămasă o tocăm și jumătate din cantitate o punem pe fundul vasului de la slow cooker.
- Peste varză turnăm jumătate din cantitatea de suc de roșii iar deasupra așezăm ”sarmalele” din fleică.
- La final adăugăm și restul de varză, sucul de roșii rămas și borșul.
- Punem capacul și setăm aparatul slow cooker la funcția ”HIGH” pentru 5 ore și jumătate.
- Când sunt gata le servim calde alături de mămăliguță aburindă, smântână și un strop de ardei iute.
Poftă bună la fleică de porc învelită în frunze de varză!
[…] Fleică de porc gătită în frunze de varză – apasă aici pentru rețetă […]