Cea mai simpla salata de fasole boabe cu ceapă
Am publicat zilele trecute pe canalul de Youtube o noua rețetă video și, acum, cu câteva zile întârzâiere, ce-i drept, o voi scrie și pe blog așa încat cine încă nu e abonat la canalul de Youtube sau cine nu dorește să urmărească o rețetă în format video să vadă totuși cum poate să facă cea mai simplă și mai ușor de făcut salată de fasole boabe cu ceapă.
Este o rețetă extrem de simplă dar, pe cât de simplă, pe atât de bună. Chiar surprinzător de bună mai ales dacă e să negândim că are doar câteva ingrediente dintre care 3 legume și restul condimente care să-i dea gust.
Drept să zic este o rețetă atât de simplă încât mare lucru nu am de povestit nici la modul de preparare pe care o să-l vedeți și în videoclipul de mai jos. Însă, dacă tot am promis că pun rețeta pe blog și pentru cei ce poate nu au plăcerea de a urmări un video am să și scriu modul de preparare. Dar să vedem mai întâi care sunt ingredientele.
Eu am folosit pentru această salată fasole boabe uscată din cea cu bobul mare pentru că este mai cărnoasă, mai gustoasă. Fasolea am cântărit-o după ce am fiert-o pentru că nu e rentabil să fierbi jumătate de kilogram de fasole. Așa că, noi, atunci când fierbem fasole punem la fiert o cantitate mai mare, 2 kilograme. O parte din ea o gptim pe loc iar alta o punem în punguțe la congelator și o folosim cu altă ocazie.
Această salată se poate face însă și cu fasole din conservă sau cu altfel de soi de fasole, cu alt bob. Cea mai gustoasă însă este cea pe care v-o propun eu acum, cu fasole boabe uscată albă, cu bobul mare. Nu stiu denumirea soiului de fasole dar o găsiți de cumpărat sigur în magazine și o veți identifica ușor.
În ce privește ceapa, vă recomand să folosți pentru această salată o ceapă roșie. Ceapa roșie este mult mai gustoasă decât cea albă și e perfectă de folosit în salate.
Despre cum se fierbe fasolea, mai multe tips&trics, am scris pe larg în articolul pe care îl puteți citi AICI.
- 600 grame de fasole boabe fiartă în prealabil
- 30 ml ulei de măsline
- 20-30 ml de oțet
- sare, piper și alte mirodenii după gust și preferință
- opțional se poate adăuga și oțet balsamic
Mod de preparare pentru salată de fasole boabe cu ceapă
- Curățăm ceapa și o tocăm foarte mărunt.
- Punem într-un castron fasolea boabe fiartă în prealabil și bine scursă de zeamă.
- Adăugăm peste ea ceapa, uleiul, oțetul, sare, piper după gust. Putem să adăugăm și alte condimente. Cimbrul, de exemplu merge foarte bine cu fasolea.
- Amestecam totul bine, gustăm și reglăm gustul adăugând ce e nevoie.
- Eu vă recomand să folosiți și un pic de oțet balsamic. Va da un gust foarte bun salatei.
- După ce am amestecat salata și am potrivit gustul o acoperim și o dăm la rece pentru măcar 30 de minute ca să se întrepătrundă aromele după care o servim cu poftă.
Nota: din cantitățile date de mine ies 3 porții de salată. Dar, la cât de bună este o să vă doriți să fi făcut mai multă.
Această rețetă este una de bază, aș putea zice. Pornind de la ea, puteți adăuga peste fasole și ceapă și alte legume, ardei, roșii, salată verde etc sau, dacă nu doriți o salată de post puteți adăuga pește sau carne.
Să aveți poftă la salată de fasole boabe cu ceapă!
[…] Salată de fasole boabe uscate […]