Conopidă cu brânză topită la cuptor
Rețeta asta de conopidă cu brânză topită, făcută la cuptor o știu de când am locuit în Italia. Acolo o faceam des pentru că era și ușor de făcut dar și gustoasă. Evident că pe atunci nu dădeam așa de mult importanță la ingredientele folosite așa că brânza topită mi se părea bună.
Acum am cam renunțat să o consum și prefer brânza autohtona cum ar fi cașul, brânza de vaci etc. Însă, uneori, când pofta e mare și vreau să-mi aduc aminte de cum mâncam în Italia mai fac rețeta asta de conopidă la cuptor cu brânză topită.
- 500 grame de conopidă
- 10 felii de brânză topită
- 2 linguri de făină albă de grâu
- apă și sare pentru fiert conopida
- ulei pentru uns tava
E atât de ușor de făcut și nu ia nici mult timp s-o gătești încât ai să îndrăgești pe loc rețeta. Practic, ce ai de făcut? Fierbi conopida 2-3 minute, pui peste ea brânza topită sub formă de felii și dai la cuptor. Aștepți să se gătească și gata, poți s-o mânânci.
Mod de preparare pentru conopidă cu brânză topită la cuptor
- Desfacem conopida în buchetele de mărime medie.
- Punem apă și sare într-un vas încăpător și când aceasta începe să fiarbă adăugm conopida.
- Lăsăm să fiarbă 3 minute după care o scoatem din apa fierbinte și o punem într-un vas cu apă rece. Facem acest lucru pentru a opri gătirea conopidei.
- Lasăm câteva minute în apa rece și apoi o scoatem și o mai lăsăm puțin la scurs.
- Ungem cu ulei o tavă (eu am avut un vas de yena).
- Punem făina într-o farfurie.
- Luăm fiecare buchețel de conopidă și îl trecem prin făină, scuturăm bine și punem în tavă, într-un singur rând până când o umplem.
- Punem peste conopidă feliile de brânză topită în așa fel încât conopida să fie bine acoperită.
- Dăm tava în cuptorul bine încins pentru 15-20 minute.
- Scoatem din cuptor și servim caldă.
Poftă bună la conopidă la cuptor cu brânză topită
Rokolla says
Eu iubesc conopida. Nu mananc foarte des. Fata de sotul meu care o cam ocoleste. As incerca si eu aceasta reteta. Pare usor de facut
Claudia Vasilache says
Este chiar foarte usor de facut! Daca o incerci, te rog sa revii sa imi spui cum ti s-a parut!