Dupa ce am gasit in sfarsit o reteta de turta dulce asa cum imi doream si imi aminteam eu ca mancam in copilarie, cea in forma rotunda, cu glazura alba pe deasupra, am vrut sa testez si niste fursecuri cu aroma de turta dulce pentru ca imi place foarte mult combinatie de arome din turta dulce. Asa ca am incercat o reteta rapida de fursecuri, cu cacao de data asta, aromate cu scortisoara, anason si ghimbir.
Le puteti orna asa cum am facut eu sau, daca aveti rabdare, le puteti face mai frumos, folosind glazura de tip royal icing, cea cu care se deseneaza atat de frumos pe turta dulce. Insa sunt la fel de bune fara nici un fel de glazura peste ele. Copiilor cel putin le vor placea cu siguranta. De ce spun asta? Pentru ca aceste fursecuri au fost deja testate nu de unul ci de alti 14 copii, colegii de gradinita a baietelului meu, pe care i-am servit zilele trecute, inainte de a incepe vacanta. Si cu aceasta ocazie am primit si cel mai frumos compliment de pana acum, referitor la retetele mele. Una dintre colegele de gradi a laudat fursecurile cand a ajuns acasa si mamica ei mi-a cerut reteta. Cum sa nu ma bucur cand stiu ca cei mici sunt cei mai sinceri si cei mai “duri” judecatori?!
Asa ca, daca doriti o reteta de turta dulce rapida, incercati-o pe aceasta chiar daca nu e una clasica. Aduce insa mult, prin gust, cu turta dulce asa ca poate fi trecuta in meniul traditional al sarbatorilor de iarna. :)
Reteta de fursecuri cu aroma de turta dulce
- Ingrediente fursecuri cu aroma de turta dulce
100 grame de unt
60 grame de zahar
un galbenus de ou
175 grame de faina (plus 1-2 linguri pentru pus pe masa de lucru)
o lingurita de praf de copt
doua lingurite de cacao
o jumatate de lingurita de scortisoara macinata
un sfert de lingurita de ghimbir macinat
un sfert de lingurita de anason macinat
un varf de cutit de sare
- Mod de preparare fursecuri cu aroma de turta dulce
- Intr-un castron cernem faina si o amestecam cu sarea, praful de copt, cacaua si condimentele
- Peste faina adaugam untul taiat bucati si il framantam pana cand obtinem o coca sfaramicioasa
- Adaugam oul si zaharul si omogenizam compozitia, framantand rapid aluatul
- Ii dam forma unei bile, o invelim cu folie transparenta si o punem in frigider pentru minim doua ore
- Inainte de a ne apuca de copt fursecurile aprindem cuptorul la 180 de grade si punem in tava hartie de copt
- Impartim aluatul in doua si asezam o parte pe masa de lucru presarata cu faina. Il intindem cu ajutorul unui sucitor intr-o foaie subtire
- Decupam cu ajutorul formelor din metal fursecurile si le asezam in tava. Eu am folosit formele de braduti.
- Dam tava la cuptor pentru aproximativ 15-20 de minute. Cand sunt gata le scoatem din tava si le lasam la racit
- Cat timp se coc fursecurile procedam asa cum am descris mai sus si cu a doua bucata de aluat si dupa ce prima tura este gata le punem si pe acestea la copt
- Dupa ce fursecurile s-au racit le putem lasa simple sau le putem decora, asa cum am facut eu, cu glazura din albus facuta dupa reteta de la turta dulce glazurata sau cu ciocolata alba topita.
- Eu am folosit glazura din albus pe care am intins-o cu ajutorul unei furculite pentru a sugera ideea de zapada pe braduti.
- Puteti presara pe deasupra mici ornamente din bomboane colorate care sa sugereze luminitele din bradut.
- Se pastreaza mai multe zile (devenind din ce in ce mai fragede) daca le punem intr-o cutie inchisa ermetic si daca rezistam sa nu le mancam :)
Pofta buna sa aveti
[…] Fursecuri cu aroma de turta dulce – click aici pentru reteta […]