Zacuscă de ghebe cu ardei copți
Această zacuscă de ghebe cu ardei copți are puține ingrediente. Cu toate acestea iese o zacuscă tare gustoasă. Ca orice zacuscă de bureți de altfel. Sau, aș putea zice, ca orice zacuscă în general. Mie una îmi place genul asta de mâncare pentru că e cu legume multe și prinde tare bine iarna în timpul postului Crăciunului.
Nu e o rețetă complicată din punct de vedere tehnic. O poate face oricine. Singurul neajuns, ca la orice zacuscă sau tocană pentru iarnă e că ia mult timp până se gătește. Plus timp în care se pregătesc ingredientele. Însă, zic eu, merită efortul la cât de bună e.
Pentru a face zacusca de ghebe pregătim toate ingredientele din timp. Avem nevoie de ghebe fierte în prealabil în apă cu sare. Le curățăm, le punem în apă cu sare și dăm câteva clocote. Nu trebuie să fie foarte gătite. Coacem și curățăm ardeii după care îi tăiem fâșii. Curățăm ceapa și morcovii și abia apoi ne apucă de treabă.
Alte rețete de zacuscă
Zacuscă cu pătlăgele verzi și ciuperci
Alte rețete cu ghebe
- 1 kg ceapă
- 1 kg morcov
- 1,5 kg ardei copți în prealabil
- 1,5 kilograme de ghebe fierte în prealabil în apă cu sare
- 200 ml ulei de floarea soarelui
- 500 ml de suc de roșii
- sare, piper după gust
Mod de preparare pentru zacuscă de ghebe cu ardei copți
- Spălăm și curățăm ceapa după care o tăiem cuburi și o dăm prin robot folosind funcția ”pulse”. Nu o dorim transformată în pastă ci doar tocată fin. Se poate și tăia la mână, cu ajutorul unui cuțit dacă ai răbdare să faci asta.
- Procedăm la fel și cu morcovul, îl curățăm, tăiem cuburi și apoi îl dăm prin robot.
- Încingem uleiul într-o cratiță încăpătoare și adăugăm ceapa. Presărăm puțină sare și apoi lăsăm să se gătească până își schimbă culoarea și devine translucidă.
- Adăugăm morcovul și apă cât să-l cuprindă. Lăsăm să se gătească până scade apa după care adăugăm sucul de roșii și mai dăm câteva clocote.
- Între timp pasăm cu ajutorul robotului, folosind tot funcția ”pulse” ardeii copți și ghebele.
- Punem în sosul de roșii format ardeii copți și ghebele.
- Potrivim gustul adăugând sare, piper și alte condimente după preferințe.
- Amestecăm și lăsăm să se gătească lent, la foc mic până când scade zeama.
- Când este gata turnăm zacusca, așa fierbinte, în borcane sterilizate în prealabil așa cum am explicat pe larg AICI, întoarcem borcanele cu susul în jos, acoperim cu o pătura ca să se răcească lent și a doua zi el putem pune la păstrare în cămară.
Să ai spor la făcut zacuscă cu ghebe și ardei copți!
Eva Anca says
Wow, arată într-un mare fel! Ai reușit să îmi faci poftă.
Claudia Vasilache says
Multumesc <3