De ce să consumi dovlecei. 20+ rețete cu dovlecel
Spre sfârșitul verii și începutul toamnei piețele se umblu de minunății vegetale. În cartierele de locuințe din orașe și prin satele de gospodari simțul olfactiv al trecătorilor este pus la grea încercare în această perioadă. Acum se coc vinete, ardei grași și ardei kapia, se prepară zacusca și se fac felurite sortimente de gemuri și dulcețuri.
În articoleul de astăzi vedetă este nimeni altul decât măria sa dovlecelul sau, pe numele lui științific, Cucurbita pepo. Așa cum probabil vă dați seama după denumire, dovlecelul face parte din familia Cucurbitaceelor, fiind deci rudă cu o altă legume foarte iubită, castravetele. Așa că ar trebui să ne obișnuim cu toții, cei care încă n-am făcut-o până acum, să introducem mai des această legumă minunată în alimentația noastră pentru că are nenumărate beneficii pentru sănătate.
Nici strămoșii noștri dacii și romanii și nici vitejii lui Ștefan cel Mare nu au mâncat vreodată dovlecei și nici mămăligă și nici cartofi, pentru simplu fapt că toate plantele în cauză (adică și porumbul din care se face mămăliga în cele din urmă) provin din America și nu fuseseră încă aduse spre a fi cultivate în Europa.
În America Centrală dovleceii se cultivă de două mii de ani, sau poate chiar și de mai multă vreme și sunt deosebit de rezistenți la condiții diverse de climă. De aceea au putut fi aclimatizați peste tot în lume. Pot fi cultivați fără probleme în zone începând de la nivelul mării și până în munți, la altitudini de peste 2000 metri, având nevoie de doar câțiva metri pătrați de sol pentru a fi productivi.
Deși sunt de mai multe feluri, deosebindu-se ca formă și culoare, toți dovleceii conțin cam aceleași substanțe și consumul lor este clar, benefic pentru organismul uman. Pot fi gătiți în nenumărate moduri, atât ca fel de mâncare de sine stătător, cât și pe post de garnitură pentru feluri de mâncare cu carne. Pot fi puși și în ciorbe sau supe, dar pot fi adăugați chiar și în deserturi. Aveți la finalul acestui articol și o colecție de peste 20 de rețete în care dovlecelul este vedetă.
De ce să consumi dovlecei în această perioadă
Dar să vedem pe scurt cam ce au ei așa de special și de ce sunt benefici pentru sănătate.
- Dovleceii conțin foarte multă apă, peste 90% chiar, dar mai au multe fibre alimentare și minerale. În consecință sunt un „balsam” gastric, sunt excelenți pentru digestie. Sunt foarte buni pentru persoanele obeze sau supraponderale care doresc să slăbească, deoarece sunt foarte săraci în calorii și dacă nu sunt gătiți cu multe grăsimi, vor contribui la reducerea greutății corporale a celor care vor desigur și care-i consumă frecvent.
- Ca și morcovii, au mult beta-caroten și luteină, substanțe dovedite a fi de mare ajutor pentru menținerea unei vederi bune și pentru refacerea ochilor afectați de unele probleme.
- Fitonutrienții și complexul de vitamine (în special cele din grupul B) pe care-l conțin ajută la buna funcționare a creierului și la încetinirea proceselor de degradare neurovegetativă, dar și la îmbunătățirea memoriei.
- Și tensiunea arterială poate fi ținută sub control prin consumul regulat de dovlecei, mai ales datorită conținutului important de magneziu și folați (sărurile organice ale acidului folic). Se știe de asemenea că magneziul este un element vital pentru reducerea stresului și anxietății.
- Deoarece au multe fibre alimentare, o dietă ce conține și dovlecei, pe lângă alte legume, va fi excelentă și pentru prevenirea cancerului de colon. Tranzitul intestinal va fi de asemenea stimulat și agasanta constipație va fi învinsă.
- Același complex de vitamine, minerale și fitonutrienți din leguma minune despre care vorbim aici va acționa sinergic și pentru reducerea proceselor inflamatoare din organism, cu beneficii directe pentru sănătate.
De ce să consumi dovlecei – 20 rețete cu dovlecei pe care să le încerci și tu
Dacă tot v-am dat câteva motive ca să într0duceți dovleceii în alimentație, acum haideți să vedem împreună și ce anume se poate prepara cu aceștia. Găsiți mai jos o mini colecție de rețetele de dovlecei publicate pe blog. Sper să vă placă și să le încercați.
Apasă pe titlul ca să ajungi la rețetă!
- Budincă de dovlecei cu brânză
- Salată de vinete cu dovlecei (de post)
- Dovlecei în aluat de post cu bere sau apă
- Chifteluțe din dovlecei și alte legume
- Zacusca cu dovlecei si ciuperci
- Mancare de mazare cu dovlecei
- Mancarica de pui cu vinete si dovlecei
- Mâncare de ardei cu vinete și dovlecel
- Chiftelute din carne de curcan si dovlecel
- Chiftelute cu quinoa și dovlecel
- Mâncărică de dovlecel cu ardei copți
- Pilaf de orez cu dovlecel la cuptor
- Supă cu dovlecel și turmeric
- Paste cu dovlecei si ton
- Tocana de dovlecei cu orez (pentru iarna)
- Chec cu dovlecei si ciocolata
- Chiftelute cu branza si dovlecei
- Mancarica de dovlecei cu rosii si branza Brie
- Omleta la cuptor cu dovlecei si branza Brie
- Dovlecei cu smantana si branza Brie
- Dovlecei la cuptor cu sos de rosii si busuioc
În plus, chiar și florile lor se pot găti și consuma. Iată 2 rețete
Eva Anca says
Nu știam că dovleceii au atâtea beneficii. Îmi plac pane sau salată de dovlecei cu maioneză, sau supă de dovlecel.
Claudia Vasilache says
Salata doar cu dovlecei inca nu am facut. Mi-ai dat o idee :) Merci mult! Am sa incerc si eu.