Produse din lapte preparate în bucătărie
autori Eva Schiefer, Eva-Maria Lipp
editura Casa, 2019
Zilele trecute, prietenii de la Editura Casa, cu care am o colaborare mai veche, așa cum știți deja dacă urmăriți activitatea de aici de ceva timp, mi-au spus că au publicat o nouă carte, o carte despre produsele lactate.
Așa că, proaspăt sosită de la tipar, cartea Produse din lapte preparate în bucătărie a ajuns și la mine iar că astăzi o să vă vorbesc puțin despre ea în ideea că vă interesează și pe voi subiectul acesta. Cartea o găsiți aici.
A face produse derivate din lapte în propria bucătărie nu e greu. Eu fac de multe ori acest lucru atunci când reușesc să cumpăr lapte proaspăt din piață, de la micii producători sau mai bine spus crescători de animale din zona. Cam o dată la 2 săptămâni cumpăr lapte de la sătenii care vin în piață și fac iaurt de casă.
Când băiețelul meu era mic am cumparat chiar și smântână din piață și am făcut acasă unt de casă. Nu se face deloc greu și e foarte bun. Mai încolo, când o să vină căldura și o să se iasă cu vacile pe pășune, am să cumpăr iar smântână grasă din piață și o să vă arăt și vouă cât de ușor se poate face untul acasă.
Până atunci, însă, o să vă povestesc câteva lucruri despre aceasta carte recent primită de la editura Casa, Produse din lapte preparate în casă care este ”un ghid pentru prepararea de produse lactate delicioase, fără aditivi și coloranți folosiți în industria alimentară”.
Autoarele, Eva Schiefer și Eva-Maria Lipp, bucătărese pasionate, ne explică, pas cu pas cum se pot obține diverse preparate din lapte în propria bucătărie: lapte bătut, iaurt, brânză proaspătă, unt, smântână pentru frișcă, chefir, etc. Fiecare rețetă conține și informații despre valoarea nutritivă a produselor.
Ca să vă faceți o idee mai exactă despre ce se discută în carte și ce rețete sunt, vă las mai jos și titlurile celor 5 capitole:
1. Noțiuni de bază
Aflăm despre calitatea laptelui sau despre faptul că acesta este de mai multe feluri: lapte crud, crud certificat, integral pasteurizat, degresat, UHT, fără lactoză, de fân etc. Ni se vorbește despre ce conține laptele, despre cumpărarea, depozitarea și prelucrarea acestuia dar și despre ustensilele de care avem nevoie pentru a-l prelucra.
La finalul capitolului există un mic dicționar în care ni se explică termeni de specialitate importanți. Așa aflăm despre ce înseamnă termostatare, inoculare, masa de coagul, coagul, ser, cheag, pasteurizare etc.
2. Lapte bătut, iaurt, chefir
Din acest capitol aflăm cum se face iaurtul, laptele bătut și chefirul și avem și rețete de iaurt sau shake cu fructe.
3. Brânză proaspătă
Din capitolul 3 aflăm cum se fac în casă diferite tipuri de brânza dar și rețete cum ar fi triunghi cu ardei, ruladă cu semințe de dovleac, bile de brânză, brânză în ulei sau mozzarella, etc
4. Brânză cu pastă moale și brânză cu pastă tare
Este un capitol dedicat obținerii brânzeturilor cu pasta moale, în ulei, în frunze de urzici etc, sau a brânzei cu pastă semi-tare.
5. Unt și zer
Ultimul capitol este dedicat obținerii untului și a zerului atât de necesar în obținerea altor preparate din lapte.
Foarte multe rețete mi-au atras atenția și le voi testa în timp. Interesantă mi s-a părut a fi rețeta de iaurt cu fructe. Înițial am zis ca e ceva banal și că doar am mai încercat și eu. Da, e drept că am încercat (vezi aici) doar că nu așa.
În carte practic ni se spune cum facem iaurtul de la început după care adăugăm fructele și îl punem la păstrat în borcane preîncălzite pe care le depozităm apoi la o temperatură de maxim 6 grade. Din păcate nu ni se spune în carte și pentru cât timp putem păstra iaurtul preparat astfel.
Eu am făcut iaurt cu fructe dar iaurtul îl aveam deja preparat și pus la rece, deci nu varianta asta, să îi zic ”la cald”. Un mic secret al unui iaurt cu fructe gustos l-am găsit aici, în carte. Autoarele ne spun că cel mai bine este ca, pentru obținerea unui iaurt dens și cu o consistență omogenă să adăugăm fructele ușor încălzite.
Ce vreau neapărat să încerc eu din carte este rețeta de brănză topită. Mi se pare foarte interesant să putem face acasă o astfel de brânză și să nu mai cumpărăm din cea de la magazin pentru că, știm cu toții cam ce conține.
Și, se pare că nu e deloc greu de obținut brânză topită acasă. Tot ce ai nevoie este 1 kilogram de brănză din lapte acidulat (este tot în carte și modul de preparare al acestuia), de unt, sare si chimen. Evident, chimenul poate fi exclus din rețetă dacă nu e place gustul acestuia. Este inclus pentru o aroma aparte.
Și tot în brănza făcută în acest fel, ne spun autoarele că dacă amestecăm prin ea și puțină brănză uscată, fărâmițată, vom obține o brănză cu aspect marmorat. Suna interesant! Și clar, sunt multe rețete de încercat din carte, rețete deloc greu de pus în practică.
Deși nu am reușit să testez nicio rețetă din carte, per total aceasta mi-a făcut o impresie bună nu doar prin rețetele în sine, care au ingrediente puține și accesibile sau prin modul simplu de preparare ci și prin pozele superbe care le însoțesc. Așa că v-o recomand cu drag și vouă.
Wow, pare tare interesanta cartea asta.
Sa stii ca e! :)