Hormonul stresului – efecte si solutii

Relativ recent mi-a căzut în mână această carte, “Hormonul stresului – efecte şi soluţii“, apăruta mai demult la editura Paralela 45 şi scrisă de Shawn Talbott.

Mă gândeam că este un titlu metaforic, dar lucrarea chiar la asta se referă: chiar există un hormon al stresului. Este vorba de cortizol, un hormon produs de glandele suprarenale. Păi şi dacă e rău, adică este un hormon al stresului, atunci de ce mai este el produs? N-ar fi mai bine pentru corp să nu-l mai producă deloc?

Cortizolul este vital în declanşarea reacţiei de tipul luptă sau fugi, reacţie care apare la toate animalele, inclusiv la om. De exemplu, o zebră (mascul să zicem) paşte liniştită în savana Africană. Îşi vede de păscut când deodată aude mişcări în tufişuri. Văzul îi indică prezenţa unui leu ameninţător aflat la oarecare distanţă. Cortizolul produs imediat inundă sistemul circulator, ajunge la toate organele şi declanşează reacţia de tip luptă sau fugi. În cazul acesta e de preferat cea de a doua opţiune.

Toate resursele animalului sunt orientate spre îndeplinirea acestei sarcini. Muşchii încordaţi la maximum primesc sânge oxigenat din belşug şi glucoză pentru arderi. Rezerve de grăsime sunt transformate în glucoză pentru necesităţi imediate. Simţurile sunt ascuţite la maximum. Sunt ignorate total unele funcţii, cea de reproducere de exemplu. Ce sens mai are să te gândeşti la întâlnirea de mâine dacă azi poate că nu scapi de leu şi ajungi în burta lui?

Nici funcţia digestivă nu mai este stimulată. Animalul fuge şi scapă de data asta. A trecut ceva timp, nu mult, şi acum se odihneşte liniştit la umbră. Rumegă în tihnă (funcţia digestivă este privilegiată). Se gândeşte probabil şi la zebriţă (funcţia de reproducere). Nu-i poartă leului nici un fel de pică pentru că asta-i la urma urmei treaba leului, să alerge zebre. Este un animal total liniştit iar cortizolul a ajuns la concentraţii normale, fireşti, naturale, în sânge. Trebuie să mai mănânce, ca să îşi refacă resursele arse în alergare. Zebrele nu fac niciodată ulcer, aste un adevăr şi titlul unei cărţi. Aşa se petrec lucrurile în natură. În locul zebrei putea fi şi un om preistoric, care fie a fugit de un prădător, fie a luptat cu armele şi l-a răpus, astfel încât acum toţi din grup au de mâncare.

Dar ce s-a întâmplat cu omul modern? Cu mici excepţii, nimeni nu este ameninţat de vreun animal de pradă nici măcar o singură dată în viaţă. Şi atunci? Ei, ameninţările pe care omul modern le trăieşte sunt mai subtile, dar din păcate, continue: slujba, facturile, ratele la bancă, ipoteca, impozitele, şcoala copiilor ş.a.m.d. Nivelul de cortizol este crescut mai tot timpul, ca şi cum zebra din exemplul nostru ar trebui să alerge mereu. Aşa suntem şi noi, alergăm mereu…

Nivelul crescut de cortizol duce la accelerarea pulsului (apar probleme cardiace), digestie nesatisfăcătoare (boli digestive), diminuarea funcţiei sexuale (probleme cu libidoul), tulburări psihice (nivelul crescut de cortizol pe perioade lungi distruge neuronii). Pofta de mâncare creşte, oamenii se supraalimentează inutil şi devin supraponderali, fapt ce amplifică problemele deja existente. Nivelul crescut de cortizol stimulează şi dezvoltarea celulelor canceroase, diminuând activitatea sistemului imunitar.

Totul se leagă, nu-i aşa? Şi atunci ce-i de făcut? Aflăm în carte răspunsuri utile, autorul fiind specialist în medicină sportivă şi nutriţie, profesor la Universitatea Utah din S.U.A. În mare este vorba de mişcare, relaxare sau suplimente alimentare alese corect despre care găsiţi destule informaţii în carte cât să vă facă să înţelegeţi cum se poate rezolva această spinoasă problema a stresului contemporan. Sunteţi curioşi? Vreţi să ştiţi cum să scăpaţi de stres? Dacă da, atunci merită să citiţi cartea.

Lectură cu folos!